Ferenc pápa Csíksomlyóra látogatott és arany rózsát ajándékozott a kegyszobornak!

Conferință de presă în 8. febr. 2019, în sediul Consiliului Județean Harghita

Conferință de presă în 8. febr. 2019, în sediul Consiliului Județean Harghita

Cu mare bucurie am primit comunicatul din partea Sfântului Scaun despre vizita apostolică a sfântului părinte, Papa Francisc, și vestea că va vizita și Șumuleu Ciuc, cel mai vestit loc de pelerinaj marian nu numai în secuime, ci și în întreaga regiune. Această știre a demarat niște pregătiri intense.
ÎPS dr. Jakubinyi György, arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia a înființat cele trei comisii: o comisie de logistică, o comisie liturgică și o comisie mass media. Aceste comisii se pregătesc, lucrează ca vizita papală să decurgă în mod mulțumitor pentru toată lumea.
Transmit mulțumiri din partea bisericii catolice autorităților locale, și anume președinților consiliilor județene (Borboly Csaba, Tamás Sándor și Péter Ferenc) Harghita, Covasna și Mureș, și primarului municipiului Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert, care ne-au asigurat de spijinul lor. Fiind un eveniment istoric, vor să facă totul pentru pregătirea optimă a vizitei Sanctității Sale în Șumuleu Ciuc.
S-au ivit niște probleme și ne-au fost adresate niște întrebări, la care încercăm să dăm un răspuns.
Mass media prezintă un interes major pentru acest eveniment excepțional. Am primit deja mai multe cereri de acreditare. Comisia națională a vizitei papale ne-a informat că acreditările se vor face la Administrația Prezidențială a României. Aceste acreditări încep cu șase săptămâni înainte de vizita pastorală a suveranului Pontif.
Detaliile programului nu le putem comunica până când Sfântul Scaun nu va anunța programul final al vizitei. Dar putem afirma faptul că papa Francisc, cu ajutorul lui Dumnezeu în 1. iunie va fi în Șumuleu Ciuc, și va petrece aproximativ cinci ore în mijlocul pelerinilor prezenți.
In presa a apărut, că unii conducători ai cultelor nu au primit invitații la acest eveniment. Dorim să subliniem, că vom invita conducătorii tuturor cultelor din Transilvania, dar această invitație poate fi efectuată doar după comunicarea programului oficial, final.

 

Comisia mass media
Sursa;   www.romkat.ro

Web Rádió:

Web Rádió app:

Aktuális témák:

Android - iOS